Fiecare zâmbet ascunde o poveste!

Tags: 

Alexandra e masterandă la „Management și Audit în Administrație și Afaceri” în Suceava, e Reprezentant Avon din 2014, ține cursuri despre frumusețe altor Reprezentante Avon în 2 orașe și e mămică unică a băiețelului ei, Alex „Sunt mămică unică, nu singură, așa ne spunem în grupul meu de prietene. Nu poți fi și mamă și tată în același timp, dar poți să îți dai tot interesul să fii mai bun și să nu îi lipsească nimic”, Alexandra răspunde sincer, strecurând un zâmbet, întrebării „Cum te descurci?”: „Nu știu”.

Alexandra are bucuria că reprezintă ceva în care crede: „Pe lângă faptul că e o companie de top, Avon se implică și în Campanii sociale ample și, ce e și mai important, are și rezultate. Nu se axează doar pe profit. Campania Respectului e ceea ce promovez cel mai mult, o am la suflet pentru că și eu, la rândul meu, am avut nevoie de ajutor și am fost ajutată. Mă motivează și impactul asupra Reprezentanților, foarte multe persoane sunt atinse. De multe ori încep cursurile de frumusețe cu filmulețul de pe platforma doneazăcuavon.ro și e imposibil să nu smulg măcar o lacrimă. Apoi ne cunoaștem, pentru că trebuie să cunoști persoana cu care vorbești și să îi arăți că îți pasă. E mai greu până le smulgi primul zâmbet, apoi totul merge ca pe roate.”

Probabil cea mai importantă lecție învățată de Alexandra e că fiecare zâmbet ascunde o poveste. Chiar și al ei. În urmă cu mai bine de 2 ani, a făcut cea mai importantă decizie din viața ei, a ales între a fi o victimă sau luptătoare și a descoperit adevărata semnificație a acestor 2 cuvinte într-o după-amiază în care, fără bagaje sau bani de autocar, a părăsit casa în care îi era frică și de respirația celui alături de care dormea. „Victimă ești dacă rămâi și alegi să faci din copiii tăi victime. Ești luptătoare dacă pleci și Alex, băiatul meu, a fost motivația mea.”

Acum Alexandra inspiră pozitivism și expiră bunătate și altruism, e inspirată de lupta împotriva violenței domestice, al cărei ambasador e în fiecare zi și inspiră o echipă de 40 de oameni să devină mai mult „Vorbesc foarte mult cu ei la telefon și de fiecare dată începem discuția cu ceva personal...Cu ce ai făcut rețeta? De ce folosești pampers-ul acela? și încerc să mi-i apropii. Studiind și management-ul la master, echipa mea e partea mea de practică și mă ajută să mă dezvolt. Fiecare are o problemă și faptul că pot găsi soluții mă ajută să le fiu un bun lider. Să vezi reușitele echipei tale și să știi că ai fost în spatele lor, ai o satisfacție spirituală ce nu se poate exprima în bani și îți dorești să oferi și mai mult!”

De la victimă la supraviețuitoare, apoi i-am putea spune chiar life-coach,cu un optimism la fel de palpabil ca zâmbetul, tânăra mămică unică, care îl citează cu toată inima pe Tolstoi „A trai cu adevarat inseamna a trai pentru ceilalti” a schimbat și schimbă zi de zi lumea prin iubire!