Nu învățăm din ani ce învățăm din oameni

Tags: 

Ne dorim să vedem lumea. Mergem într-un oraș, facem 1000 de poze și ne plictisim. Chiar ne bucurăm când ne întoarcem acasă și “ne refacem după concediu”. Ciudat  parcă mergeam în concediu să ne refacem după serviciu 

Ne plictisim, obosim, ne întoarcem acasă după orice destinație. Nu și după un om. Omul e altfel de destinație. Una pe care vrem să o luăm cu noi.

Muza mi-a scris o dată: Fără dragostea pentru tine aș fi liniștită, dar nu mai vreau să fiu liniștită. Vreau să trăiesc fiecare zi în viața ta.

Întreabă un iubit dacă s-a plictisit să-i facă poze iubitei lui după 1000 de cadre și îți va spune că încă n-a reușit poza aia care să o arate așa cum o vede el….

Întreabă o mamă dacă i se par suficiente orele pe care le stă cu puiul ei.

Întreabă un tată despre momentul când a fost mândru de fiica lui. Nu se va plictisi niciodată să povestească asta!

Ce ar fi lumea fără oamenii care să-i dea valoare?

Ce ar fi orele fără o anumită companie?

Întreabă-i pe cei care sunt și acum în anticamera fericirii. Pe cei care așteptă sau caută ceva ce tu deja ai.

Întreabă-i despre tine.

Întreabă-i pe cei care au multe lucruri materiale pe care tu ți le dorești și o să afli că viața nu e un depozit.

Nici măcar un seif.

Așa cum doar bolnavii înțeleg valoarea sănătății, așa cum doar bătrânii înțeleg deplin frumusețea tinereții, la fel vei înțelege și tu mai târziu frumusețea acestei zile dacă nu te deschizi să asculți și alți oameni.

Oameni premiu, oameni lecție, oameni pedeapsă. Oameni. Timpul se măsoară în ore, dar viața se măsoară în oameni. Se măsoară în visuri împlinite și dezamăgiri, în iubiri care șoptesc și uri care strigă. În lucrurile pe care nu îndrăznim să le spunem și cele pe care îndrăznim să le facem.

Prețuiește oamenii de lângă tine și cei pe care i-ai lăsat în urmă. Chiar și pe cei care te-au rănit. Ei sunt oamenii vaccin, datorită lor astăzi nu mai iei… “aceeași “boală””.

 

Radu F. Constantinescu