Nu căuta un bărbat care să-ți aducă tot ce vrei. Caută unul care să fie :)

Tags: 

Să fie tot ce vrei. 

Nu să aibă potențial. 

Femeia parcă e alegătorul român care de 20 de ani alege “răul mai mic”. Că binele nu ajunge pe liste. 

Femeia se îndrăgostește mai puțin de ce vede, decât de ce crede că poate ea să obțină din acel bărbat. 

Femeia caută stabilitatea până la un asemenea absurd încât preferă unul care o iubește unuia pe care îl iubește ea. Dragostea pe care o simte primul pentru ea e o garanție în vreme ce dragostea pe care o simte ea pentru cel de-al doilea e o slăbiciune. 

O să vă fac o mărturisire riscantă: bărbatul poate să pară orice atâta timp cât are un motiv pentru asta, dar el rămâne mereu ceea ce este. 

Schimbările pe care vrei să le faci tu la el sunt doar de suprafață. Doar schimbările pe care vrea el să le facă, cele care vin din interior, acelea sunt reale. Și nu le poți influența. 

Nu-ți alege un bărbat pe care îl vezi ca o partidă bună lângă mașina lui de 100.000 de euro, că mașina rămâne în parcare, nu ajunge cu voi în pat. 

Alege-ți un bărbat lângă care ai putea să mănânci și pânie goală cu inima plină. 

Alege unul cu care nu te plictisești nici când cade curentul în cartier, că de văzut filme împreună poți cu oricine. 

Alege un bărbat care să-ți citească poezii la micul dejun numai dacă-ți plac. Să nu te educe forțat, că genul ăsta de “profesor” devine din ce în ce mai pedant și examenele din ce în ce mai grele. 

Nu te minți cu povești din telenovele: dacă nu-ți place să faci dragoste cu el, nu vei “învăța să-l iubești”. Sexul e un barometru excelent pe care oricine poate să-l citească. Doar că unora nu le convine ce “scrie” acolo și se mint. De cele mai multe ori pentru bărbatul acela are calități. 

E o mare diferență între a aprecia un bărbat și a-l iubi.  

Dar mai ales alege un bărbat sincer, unul care poate mai uită să-ți deschidă portiera mașinii, dar niciodată nu te uită pe afară când își face planuri de viitor. 

Alege unul care vorbește mai puțin decât face. 

Un bărbat adevărat face doar promisiunile pe care știe că le poate ține. 

 

Radu F. Constantinescu