Interviu cu ambasadorii Avon: Anca Serea Sînă & Adrian Sînă

”Copiii sunt cei care ne dau energie, fericire, ne motivează să fim mai buni, toleranți și recunoscători pentru tot ce avem.”              

 

Anca Serea Sînă și Adrian Sînă se numără printre cei mai noi ambasadori Avon. I-am invitat să ni se alăture, în marea familie Avon, pentru că împărtășim aceleași valori.

Pentru acest interviu, pe Anca am prins-o între jurnalele sportive de la Prima TV și pe Adrian pe drumurile din Statele Unite ale Americii, între concerte. ”Următorul meu concert va avea loc la Seattle, SUA. Cred că este exemplul perfect de ambiție, de puterea de a schimba NU în DA, faptul că muzica mea se aude în toate colțurile lumii și că ajung să călătoresc și să am concerte nu doar în România”, a mărturisit el.

 

Cum reușiți să mențineți echilibrul între viața de familie și cariera fiecăruia dintre voi?

Anca: Reușesc cu răbdare, eleganță, toleranță și iubire. Copiii și familia sunt și vor fi prioritari, indiferent de ceea ce facem, de programul pe care-l avem. Avem un program organizat, nu prea există timp de leneveală, suntem o echipă și de cele mai multe ori lucrurile ies perfect. Copiii sunt cei care ne dau energie, fericire, ne motivează să fim mai buni, toleranți și recunoscători pentru tot ce avem.              

Adrian: Pentru noi, familia are prioritate întotdeauna în tot ceea ce facem, iar toate activitățile ce țin de viața profesională a fiecăruia dintre noi își găsesc locul în programul nostru zilnic, în funcție de activitățile familiei și niciodată altfel. 

                                

Care este cel mai bun sfat pe care îl dați copiilor voștri? Care este acea lecție de viață care-i va ajuta să fie oameni mai buni, în viitor?

Anca: Cel mai bun sfat este acela că ”atunci când există iubire, totul este posibil!” și "Bucurați-vă de copilarie!". Lecția de viață este legată de credință și de puterea noastră de a fi buni.

Adrian: Acum copiii sunt la vârsta la care e important să înțeleagă că școala și educația sunt cele mai importante și facem tot posibilul să le explicăm care ar trebui să le fie prioritățile acum.

 

Vă amintiți când ați folosit pentru prima oară produse de la Avon?

Anca: Prima oară când am folosit produsele Avon a fost în timpul liceului, atunci când am văzut niște Broșuri la colega mea de clasă și am rugat-o să mergem să le ridicăm împreună de la doamna care le distribuia.

Adrian: Îmi amintesc de produsele Avon pe care le-am găsit la prima vizită în casa fratelui meu care locuiește la Chicago.

 

Interviu realizat de Mădălina Oprișan