Atenție! Multe declarații de dragoste sunt ca șampania pentru copii: Mult zgomot pentru nimic :)

Tags: 

Sună la fel, arată la fel, sfârâie la fel bulele de aer, dar te îmbeți cu apă rece îndulcită cu minciuni. 

Așa cum șampania pentru copii e rezonabilă pentru cineva care n-a băut niciodată șampanie adevărată, la fel și declarațiile false nu sună a gol când n-ai gustat încă dragostea reală, intensă ca un atac de panică și statornică precum un bloc de marmură. 

Cu ce ai putea să compari? 

Cu filmele grețoase “pentru femei”? 

Nu știu voi cum vă simțiți, dar mie mi s-a părut mereu o insultă ștampila asta pusă pe multe produse, de la literatura “stiletto” și până la producții cu actori mari. 

Încet-încet se șterge eticheta asta. Între timp și chimia, fizica, medicina sau conducerea unui stat s-au dovedit a fi “pentru femei” :)

Iar chimia și fizica ne învață că uneori o reacție poate să dea energie care să lumineze un oraș sau să-l distrugă. 

Una e “un bărbat cu simțul umorului” și alta e un clown. 

Una e să aibă o glumă pentru orice situație și alta e să aibă o soluție. 

Cred că înainte să aibă simțul umorului ar trebui să aibă simțul măsurii. Altfel e ușor să-ți spună că te iubește… nemăsurat :)

Am scris acum vreo trei ani un articol care susținea că dragostea și vinul sunt la fel: întâi îți cântă inima, pe urmă te doare capul. 

Vreau să-mi cer iertare pentru această “catch-phrase” inclusiv de la cei care au copiat-o de la mine fără să o gândească mai departe. 

Te doare capul doar atunci când vinul a fost prost.

De la o dragoste de soi bun, culeasă la timp… niciodată. 

 

Articol scris de Radu F. Constantinescu

Sursă foto: istock