Atitudine

Când eram cu adevărat tânăr am avut șansa întâlnirii cu un milionar care nu-și făcuse banii dintr-un tun cu statul. Cum eu am fost cu adevărat tânăr prin anii 90, era mare brânză. Unii ar spune că și acum. 
Unii vorbesc mult despre ce vor face. Atât de mult încât nu mai au timp să și facă realmente ceva.  Alții promit tot timpul. Dragoste, fericire, că se vor schimba, respect și altele. Cei care le oferă nu au de ce să le promită. Le vezi acum. Te bucură acum. 
Dacă nu te cerți niciodată cu partenerul nu înseamnă că vă iubiți de nu mai puteți. Vă suportați. Sau el n-are nimic de spus.  Nu mai știu cine a zis că nu se ceartă niciodată cu soția, dar cel puțin o dată pe zi o… împacă :)
E coleg cu copilul din tine. Stau și joacă o partidă de Macao și așteaptă să-i bagi în seamă.  Mereu spui “aș vrea, dar n-am timp”.  Muncești pe brânci “ca să ai o viață mai bună”. În timp ce viața trece pe lângă tine.  Sau tu pe lângă ea. 
Am să vă fac o mărturisire pe care am tot amânat-o: mama mea a crezut toată viața că e inferioară altora.  Că are mai puțină școală decât alții.  Mai ales mai puțină decât tata, care nu rata nicio ocazie să-i aducă aminte. 
Înaintea sărbătorilor cluburile sunt pline cu femei și bărbați care… nu prea merg în club în tot restul anului.  E bine, nu?  Încep și ei “să-și trăiască viața”!  Nu. Ei nu vin să se distreze, vin să se cupleze. Pentru că e nasol să fii singur de Crăciun. 
”Copiii sunt cei care ne dau energie, fericire, ne motivează să fim mai buni, toleranți și recunoscători pentru tot ce avem.”                
Să fie pentru toată lumea! Cum există telefoane pentru toate buzunarele să existe și bărbați pentru toate cupele, pentru toate lungimile și toate culorile de păr, nu doar pentru blonde cu decoleu generos și kilometri de picioare!
Atât de apreciată e “cumințenia” la copii încât în curând creativitatea va fi tratată ca o boală.  Curiozitatea nu mai e satisfăcută. E sancționată.  Îl educi sau îl dresezi?